Sper ca prin conţinutul acestui blog (scurte descrieri), să ajut ca fiecare să-şi aleagă serialul/filmul pe care doreşte să-l vizioneze.

duminică, 28 iulie 2013

OHLALA COUPLE

OHLALA COUPLE. Dragostea lor era ca un basm, dar mariajul lor s-a racit intre timp! Este posibil sa-l continue, fara sa aiba vreodata probleme? Iata un cuplu casatorit care a divortat din cauza sotului adulter. Dupa ce-au semnat actele de divort, amandoi sufera un accidentsi descopera ca sufletele lor au fost schimbate intre ele. “Ohlala couple” este o comedie de familie care prezinta intamplarile supranaturale ale acestui cuplu.

HAEUNDAE LOVERS

HAEUNDAE LOVERS. Comedie romantica. Procurorul Lee, fiind sub acoperire urmarind niste gangsteri, isi pierde memoria. Intalnind-o pe Ko So-Ra, fiica unui gangster, ajunge sa se indragosteasca de ea.

POSEIDON

POSEIDON.Serialul prezinta povestea vietii de zi cu zi a mai multor politisti din cadrul Pazei Nationale de Coasta sud-coreene, acestia trebuind mai tot timpul sa anihileze actiunile diverselor organizatii criminale sau de contrabanda. “Heugsahoe”, consortiul crimei organizate din Coreea, cu stranse legaturi cu lumea interlopa din zona (Japonia, Hong Kong), e condusa cu mana forte de Choi Hee Gon, un personaj care mereu reuseste sa scape cand este incoltit. Cu 4 ani in urma, acesta a ucis-o pe sotia lui Kwon Jung Ryool, seful echipei de investigatii si spionaj din cadrul Politiei Maritime. La scurt timp de la incident, mai multi membri implicati in operatiunea sub acoperire de capturare a periculosului interlop isi pierd personae dragi din familie. Sun Woo, un tanar politest, primeste misiunea de a se infiltra in cadrul organizatiei lui Hee Gon, dar aceasta esueaza cand o politista ce-l investiga pe Sun Woo e ucisa cu sange rece de necrutatorul interlop. Peste aproape 4 ani, Kwon si Sun-woo se reintalnesc, amandoi periferizati datorita esuarii unor misiuni, urmariti de amintirea trecutului. Destinul – seful lor – le ofera din nou sansa de a lucra impreuna in cadrul unei echipe de investigatie care trebuie sa rezolve toate cazurile nerezolvate de ani de zile ale Pazei de Coasta. In fapt, principala lor misiune va fi capturarea lui Choi Hee Gun.

INCARNATION OF MONEY

INCARNATION OF MONEY. O drama bazata pe legea cu privire la bani, dragoste si pasiune.


http://asianwiki.com/Incarnation_of_Money

sâmbătă, 27 iulie 2013

FANTASY COUPLE

FANTASY COUPLE. Anna Jo (Han Ye Seul) este o femeie bogata, cu o fire ingrozitoare si fara pic de respect pentru ceilalti. Se comporta arogant cu toata lumea, e cicalitoare si are toanele ei din care cu greu o poate scoate cineva. Dupa un accident, isi pierde memoria si este nevoita sa traiasca in conditii diametral opuse celor cu care era obisnuita. Astfel, din high-life ajunge sa traiasca ca un om de rand intr-un mic orasel rural din Coreea. Sotul ei, Billy (Kim Sung Min), care se saturase de accesele sotiei mostenitoare, vrea sa divorteze si gaseste astfel cel mai bun moment, abandonand-o. Chul Soo (Oh Ji Ho) este un om bun la toate, care face tot felul de munci pentru a-si intretine nepotii ramasi cu el dupa decesul parintilor acestora intr-un accident. Intr-una din seri, pe o vreme furtunoasa, da peste masina de lux a Annei Jo poticnita pe un drum de tara, iar in schimbul unei sume de bani se ofera sa o salveze. Doar ca in timp ce o trimite sa stea in masina lui pana indeparteaza pietroiul in care i s-a poticnit bolidul, Anna intelege gresit pe baza unor indicii faptul ca cel ce s-a oferit sa o ajute ar fi, de fapt, un criminal in serie, si ii aplica o corectie memorabila. Iar de aici a inceput sirul de atacuri reciproce si sicanari, fiecare vanandu-l pe celalalt. Pentru a razbuna umilintele la care l-a supus Anna Jo, Chul Soo o aduce pe aceasta – care isi pierduse memoria in urma unui accident - in casa sa pentru a face menajul.

CHEONGDAM-DONG ALICE

CHEONGDAM-DONG ALICE. Povestea modernei Alice incepe odata cu interviul pe care modesta si sarguincioasa Han Se Kyung il da (al catelea oare ?) la compania GN Fashion, un cunoscut brand local care, prin designerii proprii, si-a castigat renumele de autoritate in domeniul modei autohtone. In ciuda asteptarilor de a fi dat din nou gres, Han Se Kyung se trezeste ca fiind admisa in randul persoanelor nou-angajate la prestigioasa companie. Bucuria ei e fara margini, si imediat fuge sa dea vestea familiei sale si iubitului ei de 6 ani, So In Chan. Dar cea mai fericita zi din viata ei va deveni in scurt timp cea mai proasta zi a existentei sale. Mai intai afla ca a fost angajata de pe ultima pozitie ca punctaj obtinut la interviu, si numai datorita interventiei nefiresti a presedintelui companiei. Mai apoi afla ca visul ei de a lucra ca designer in cadrul companiei e departe de a se implini, sarcina ei fiind de a face comisioane pentru d-na Shin, sotia presedintelui companiei. Acasa afla ca creditorii urmeaza sa scoata casa familiei la licitatie, iar prietenul ei de 6 ani decide sa se desparta de ea datorita imposibilitatii implinirii pe scara sociala, fiind inglodat in datorii si cu mama bolnava grav in spital. Iarca totul sa fie perfect, in chiar prima zi de lucru Se Kyung face un minor accident de masina, acrosandu-l pe nimeni altul decat pe Jean Thierry Cha, presedintele companiei Artemis, ce producea posete de lux. Fiind un personaj mereu pus pe sotii, atragatorul si excentricul Jean Thierry se prezinta ca fiind doar secretarul presedintelui Artemis, si se foloseste de aceasta identitate falsa in evolutia ulterioara a relatiei de la distanta cu Se Kyung (de la eventuale despagibiri pentru accident pana la alte intamplari care ii aduc fata in fata pe cei doi nu mai e decat un pas). Lucrurile devin si mai interesante in momentul in care intra in scena d-na Shin, sotia presedintelui GN Fashion, cea care de fapt a fost in spatele angajarii lui Se Kyung. Aceasta se dovedeste a fi fosta colega de liceu cu Han Se Kyung, insa amintirile lui Se Kyung despre ea sunt oribile: d-na Shin, cu numele real Suh Yoon Ju, i-a furat iubitul in liceu, ca sa nu mai punem la socoteala paruielile din timpul pauzelor la care toata clasa asista. Si astfel, Se Kyung ajunge sa fie angajata fostei sale “prietene” din liceu si nevoita sa se umileasca pentru a razbi in viata. Insa fiecare greutate ivita in cale va reprezenta o etapa necesara in calea implinirii visului ei, iar pentru asta trebuie sa faca numeroase sacrificii. Cum va evolua interactiunea simpaticei Se Kyung cu Tara Minunilor ramane sa decoperim pe parcursul celor 16 episoade ale serialului.

MAY QUEEN

MAY QUEEN. Serialul prezinta destinul a 4 familii urmarit de la sfarsitul anilor ’70 – inceputul anilor ’80 pana in prezent. Jang Do Hyeon e seful unei divizii a NSS la inceputul anilor ’80, responsabil de actiuni de spionaj. E bun prieten cu doctorul Yoon Hak Soo si cu familia acestuia. Dar doctorul Yoon e vanat de serviciul secret japonez, iar in urma unei operatiuni vaste isi pierde viata, iar familia lui (sotia Geum Hee si fiica acesteia, Yoo Jin) ajung in grija lui Jang Do Hyeon. La fel se intampla si cu Park Gi Cheol si fiul acestuia, Chang Hee, ce erau apropiati de-ai doctorului Yoon. Anii trec, si ii regasim peste 11 ani pe protagonisti in ipostaze noi: Geum Hee s-a maritat cu Jang Do Hyeon, devenind mama vitrega a doi copii pe care ii creste ca pe propriii ei copii, in special ca micuta Yoo Jin nu supravietuise. Park Gi Cheol e servitor in casa Presedintelui Jang, indurand umilinte doar pentru ca fiul sau Chang Hee sa poata avea un viitor si sa nu sufere ca el. Ce nu stie Geum Hee e ca fiica ei pe care o credea moarta, Yoo Jin, a supravietuit datorita lui Park Gi Cheol, care a dat-o spre crestere sergentului Chun, fost camarad din armata. Luand numele de Hae Joo, aceasta creste ca fiica sergentului intr-o familie numeroasa si lovita de saracie, fata avand de indurat si rautatile mamei adoptive, sotia sergentului. Cea de-a patra familie e cea a Presedintelui Kang, proprietarul celui mai important santier naval din Ulsan, al carui nepot Kang San incearca sa-i calce pe urme. Presedintele Kang intra in conflict cu Jang Do Hyeon, care ii doreste afacerea cu orice pret. Peste inca 15 ani, destinul face ca vietile acestor personaje sa se intrepatrunda, fiecare cautandu-si drumul in viata: Hae Joo sa asigure familiei sale o viata mai buna, sacrificandu-si educatia, Kang San sa il ajute pe bunicul sau sa redevina cel ce a fost odata, invingandu-l pe rivalul de moarte Jang Do Hyeon; Jang Do Hyeon incearca sa-si mentina imperiul naval pe care l-a cladit in decenii prin ilegalitati, in tmp ce Chang Hee incearca sa isi salveze tatal din sclavia Presedintelui Jang, cautand si el razbunare. Prietenia din copilarie dintre Hae Joo si Chang Hee se transforma in iubire, dar lucrurile se complica cand in scena reapare Kang San, indragostit si el din copilarie de Hae Joo. O poveste superba, plina de rasturnari de situatie ce ne arata ca destinul e uneori mai fragil decat omul insusi.

FEAST OF GODS

"Feast of the Gods" (32 episoade, 2012) “Festinul Zeilor” arata competitia dintre doua tinere pentru ocuparea postului de Mare Bucatar Sef al celebrului restaurant “Arirang”, renumit pentru bucataria traditionala regala coreeana. Personajele principale sunt Ha In Ju, un copil orfan crescut de Seong Do Hee, al 4-lea Mare Bucatar Sef de la “Arirang”, ca fiind propria sa fiica, disparuta in urma cu 22 de ani pe un vas de croaziera. Aceasta se considera succesoarea de drept a postului de Mare Bucatar sef la “Arirang” pana in momentul in care apare al doilea personaj principal, Go Jun Yeong, un copil adoptat care de fapt este adevarata fiica a Seong Do Hee-ei. In Ju e o tanara introvertita si ambitioasa care se straduieste din rasputeri sa semene intrutotul cu mama sa adoptiva, pe cand Go Jun Yeong are un farmec natural dat de o fire vesela, un suflet cald, plin de compasiune si un uimitor talent gastronomic innascut incat ii cucereste pe toti cei cu care intra in contact. Astfel competitia dintre cele doua tinere se extinde si catre afectiunea familiei Ha In Ju-ei si a iubitului acesteia, Choi Jae Ha, un tanar frumos si inteligent, prieten din copilarie cu In Ju. Tabloul este completat cu aparitia carismaticului Kim Do Yoon, fiul lui Baek Seol Hee, Presedinta restaurantului “Sanarae” si o veche rivala a Seong Doe Hee-ei la acelasi ravnit post de Mare Bucatar Sef la “Arirang”. Kim Do Yoon a rupt relatiile cu mama sa si plecat in strainatate la studii. Intors in Coreea, acesta se angajeaza incognito la “Arirang” ca simplu ajutor in bucatarie si se indragosteste de Go Jun-Yeong. Competitia dintre cele doua tinere se va transforma intr-o lupta cu accente dramatice, cu renuntari si reveniri pentru castigarea postului de Mare Bucatar Sef la “Arirang”, si nu numai…

IRIS II

IRIS II. La 3 ani de la uciderea agentului NIS Kim Hyun-jun, NSS (Serviciul National de Securitate) creeaza o echipa ce primeste misiunea lichidarii temutei organizatii secrete IRIS. Seful acestei echipe e Yoo Gun, un agent bine instruit, intr-o forma fizica de invidiat, dedicat meseriei sale, care are o relatie cu Ji Soo-yeon, o agenta de teren experta in folosirea armelor de foc, ce face parte din echipa sa. Cei doi sunt indragostiti unul de celalalt, si totul e ca pe roze pana intr-o zi, cand o misiune merge prost, iar Yoo Gun dispare fara urma. Triunghiul e completat de Seo Hyun-woo, un agent NSS ce a fost mai demult indragostit de aleasa lui Yoo Gun si care profita de disparitia lui Yoo Gun pentru a se apropia din nou de Soo-yeon. Cam in aceeasi perioada cu disparitia lui Yoo Gun e declarat oficial disparut si Jung-won, un agent nord-coreean, genul de individ guraliv, ce-si da importanta pe dinafara, dar care pe dinauntru e un asasin feroce, bine instruit, cu sange rece, trasaturi specifice oricarui spion adevarat. Daca cele doua disparitii au vreo legatura ramane sa descoperim pe parcurs, cert este ca in efortul de a invinge inamicul comun, cei doi agenti din tabere opuse vor ajunge sa-si uneasca fortele. Pe de alta parte, povestea se axeaza pe prezentarea vietii maleficului Baek San, pe trecutul acestuia si pe modul in care a ajuns sa-si tradeze tara pentru o organizatie secreta internationala vanata de serviciile secrete ale mai multor tari. Vanarea lui Baek-san si a teroristilor din IRIS il va implica pe Yoo Gun intr-un caz care ii va schimba pentru totdeauna destinul.

THAT WINTER, THE WIND BLOWS

THAT WINTER, THE WIND BLOWS. Oh Soo (el), si-a pierdut parintii la o varsta frageda si isi traieste viata fara niciun tel. Dupa moartea primei sale iubite devine un jucator inrait si playboy in cartierul Cheongdam. Ii cad prada femeile instarite si mai naive. Pentru a-si plati datoriile la jocuri isi stabileste o noua tinta, Oh Young, dandu-se drept fratele ei disparut cu mult timp in urma. Oh Young (ea), este mostenitoarea oarba a unei mari corporatii, care dupa moartea tatalui ei duce o viata singuratica. A avut o viata dificila, s-a instrainat de mama ei si de fratele mai mare dupa ce parintii au divortat cand ea era copil. Oh Young trebuie sa invete sa se protejeze de cei din jurul ei. Intr-o lume in care dragostea e doar o gluma in care ei nu cred, ea incearca sa gaseasca adevaratul sens al iubirii, care nu este efemera ci plina de incantare si inspiratie.

SPRING WALTZ

SPRING WALTZ. Su-Ho e un pusti atasat de tatal sau si de modul de viata al acestuia. Aflat mai mereu pe drumuri sip e fuga, il insoteste pe acesta la jocurile de noroc ilegale din cartierele rau famate ale Seulului, unde isi ducea cea mai mare parte a existentei. Falit, acesta decide sa mearga pe insula unde locuia tatal sau, bunicul lui Su-Ho, pentru a-si lasa fiul in grija lui si a o lua de la capat. Doar ca ajuns pe insula, afla ca bunicul murise. Su-Ho ajunge astfel in grija unei familii sarace de pe insula si astfel o cunoaste pe Eun-Young, fiica de aceeasi varsta cu el a doamnei Hye-Soon. O vreme, tatal Jeong-Tae dispare de pe insula sub pretextul ca merge sa-si caute de lucru, iar Su-Ho nu are de ales decat sa ramana cu noua lui familie. Incepe sa mearga la scoala impreuna cu Eun-Young, se atasaza de ea, iar prietenia lor e pusa la incercare de tentativa lui Su-Ho de a fugi de pe insula, dupa tatal sau. Atunci iese la iveala si adevarul: fata suferea de o boala grava ce necesita o operatie costisitoare, pentru care mama pusese ani de zile bani deoparte. Revenirea tatalui lui Su-Ho pe insula abate si nenorocirea asupra familiei fetei, deoarece acesta fuge cu toate economiile pentru operatia lui Eun-Young si-si abandoneaza fiul. Toata ocara satenilor de pe insula cade asupra lui Su-Ho, insa singura care pare a-i fi alaturi e Eun-Young. Porniti in Seul in cautarea parintilor, cei doi copii pornesc si in aventura vietii lor. Printr-un context de evenimente, Eun-Young ajunge la spital si are nevoie de operatie urgenta, iar Su-Ho va fi cel ce o va salva. Pretul e insa unul scump: pierderea aparent definitiva a primei lui iubiri. Adoptat de o familie de coreeni stabiliti in Canada, viata lui ia o turnura neasteptata. Eun-Young moare, cel putin asa stie Su-Ho, al carui nou nume e Jae-Ha. Peste 16 ani ii regasim pe eroii nostri trecuti de varsta adolescentei, fiecare cu viata sa. Jae-Ha a devenit un pianist de geniu, ce cunoaste succes international. Impreuna cu impresarul sau, Phillip, organizeaza turnee pe intreg mapamondul. In timpul unui astfel de eveniment, drumurile il conduc pe Jae-Ha in Austria. Prietena lui, Lee-Na, incearca sa il cuceresca definitiv, dar tanarul pare a fi ramas cu mintea la prima lui iubire din copilarie pe care a pierdut-o, astfel ca o priveste pe Lee-Na ca pe o simpla prietena. Phillip, impresarul sau, e un cuceritor prin excelenta. Duce o viata in stilul unui playboy si e interesat tot timpul sa agate femei. Mai mult sau mai putin intamplator cunoaste o tanara coreeanca venita la Viena pentru o expozitie. Ea e noua lui cucerire, si i-o prezinta si lui Jae-Ha. Fara a banui ceva, acesta se comporta arogant fata de prietena lui Phillip, care ajunge chiar sa-l antipatizeze pe pianist. Doar ca ulterior, cand era deja prea tarziu, Jae-Ha afla ca tanara se numea Eun-Young, exact ca prima lui iubire. Curios de identitatea acesteia si tot mai convins ca fata s-ar putea sa fie chiar sufletul lui pereche din trecut, se decide sa plece in Coreea si sa o caute. Iar aici, destinul isi va face jocurile…

WHEN A MAN LOVES

WHEN A MAN LOVES. Han Tae-Sang (Song Seung-hoon) si-a trait viata ca un gangster, recuperand banii imprumutati de seful sau diverselor persoane in nevoie si executand orice ordin al acestuia. Dar acest trecut intunecat a fost lasat in urma, in prezent reusind sa-si pun ape picioare o afacere profitabila si devenind un om de afaceri de succes. Ca fire, e o persoana foarte determinata, ce stie sa-si pastreze sangele rece in orice situatie. E genul de persoana care pornind de la nimic reuseste sa-si faca un rost in viata, chiar daca nu intotdeauna prin cele mai oneste mijloace. Printr-un context de evenimente, acesta ajunge sa o cunoasca pe Suh Mi-Do (Shin Se-kyung), o tanara a carei personalitate ii aminteste de el in anii tineretii. Aceasta e plina de ambitie, inteligenta, incantatoare, calitati cu care ii cucereste definitive sufletul lui Tae-Sang. Din copilarie a trecut prin numeroase greutati, astfel ca a fi ambitioasa pentru a reusi in viata nu e o rusine pentru aceasta. Atras de tanara fata, pentru prima oara in viata Tae-Sang ajunge sa cunoasca iubirea adevarata. Dar la cucerirea inimii Lui Mi-Do va avea un rival pe masura, in persoana lui Jae-Hee.

SHARK

SHARK. Han Yi-soo are o viata obisnuita, ca orice alt om, insa iubeste persoana nepotrivita, pe Jo Hae-woo, fiica proprietarului Hotelului Gaya. Fiind prima lui iubire, sentimentele pentru fata sunt mai aparte, iar fata i le impartaseste in intregime. Insa tatal acesteia nu poate accepta ca unica lui fiica, mostenitoarea averii sale, sa se casatoreasca cu un pierde-vara, astfel ca pune la cale uciderea acestuia. Tatal lui Yi-soo moare, si insusi Yi-soo abia reuseste sa scape cu viata. Un om de afaceri japonez instarit si influent il adopta pe orfanul Yi-soo si-l creste in cele mai bune conditii. 12 ani mai tarziu, o regasim pe Hae-woo, o femeie puternica si independenta, avand o cariera de succes. Respingand calea tipica urmasilor unei familii de magnati, anume mostenirea afacerii familiei si dezvoltarea acesteia, Hae-woo alege sa devina procuror. Moartea lui Yi-soo in urma cu 12 ani trezeste spiritul de dreptate in ea si o determina sa caute adevarul. Dar Hae-woo nu stie ca Yi-soo traieste si, mai mult decat atat, cu o identitate si o fata schimbate revine in Coreea cautand sa se razbune pe cei ce i-au distrus familia. Si astfel, cei doi ajung sa fie prinsi intre iubire si dorinta de razbunare. Ce va invinge, in cele din urma?


SIRIUS

SIRIUS. Do Sin U si Do Eun Chang sunt gemeni identici, dar asemanarea lor e doar fizica, avand firi complet diferite. Povestea incepe in perioada liceului, cand viata celor doi adolescenti e marcata de un eveniment tragic. Pentru ca Do Sin U era frecvent agresat de batausul clasei, Do Eun Chang ii imbraca uniforma intr-una din zile si merge la scoala acestuia. Confruntarea cu colegul geamanului sfarseste prost, batausul prabusindu-se de pe acoperis in mod accidental. Cel acuzat de omor e Do Sin U, dar Eun Chang isi recunoaste vina si intra in puscarie. Dupa ani, ii regasim pe gemeni adulti: Do Eun Chang, avand cazier, accepta slujbe marunte, dornic sa supravietuiasca si sa-si refaca viata, iar Do Sin U e acum inspector de politie, un tip instruit, capabil si determinat, care in ciuda varstei ocupa pozitia de sef al Diviziei Crima Organizata. Intre cei doi frati exista o distanta, o raceala impusa de Do Sin U, care pare ca are ca unic scop sa prinda traficantii de droguri. Dar desi si-au impus sa nu aiba de-a face unul cu celalalt, destinul ii contrazice, caci la un moment dat intr-un concurs de imprejurari nefast, un sef mafiot care era urmarit de Do Sin U ii constrange pe cei doi sa-si schimbe identitatile. In timp ce Do Sin U e sechestrat de mafiot, pentu a-i salva viata Do Eun Chang intra in rolul de politist si accepta sa fie marioneta mafiotului. Resentimentele lui Do Sin U, care a crescut in umbra fratelui sau, sunt amplificate de faptul ca nu-ntelege adevarata motivatie a lui Eun Chang si acum se zbate sa-si redobandeasca libertatea si pozitia, si sa-l pedepseasca pe impostor pentru crimele comise.

MEN’S MANUAL

MEN’S MANUAL. Lumea filmului si a reclamelor de televiziune. Altfel spus show-biz: reflectoare, vedete, locatii, program strict, cameramani, costumieri, regizori, ajutori de regizori… Bo-na e o asistenta de regie la compania “Ryuk Productie”. A fost visul ei de-o viata sa lucreze in domeniu si, inr-o zi, sa ajunga regizor. Compania realizeaza clipuri publicitare, iar Bo-na se ocupa cu tot ce inseamna organizare, pregatire filmeri, fiind mana dreapta a regizorului Ryuk. Singura problema e ca deja face aceasta meserie de 5 ani si nu se intrevad deloc perspective pentru a avansa. Mai mult, slujba ajunge sa fie un calvar pentru ea, aceasta simtindu-se singura intr-o lume dominata de barbati. Avand mereu un hanorac tras peste cap si o freza de “gagauta”, cum i se adreseaza seful ei, Bo-na nu e in adevaratul sens al cuvantului “o femeie adevarata”, ascunzandu-si feminitatea si nefolosindu-se de ea pentru a razbi in viata de zi cu zi. Dar acest lucru e pe cale sa se schimbe dintr-o pura intamplare: participand la filmarile pentru o reclama, intr-o locatie din afara Seulului, Bo-na adoarme pe plaja si se trezeste mai apoi singura in miez de noapte pe malul marii. Uitata de colegii ei, aceasta se trezeste ramasa singura in locul unde avusese loc filmarea pentru reclama, toti ceilalti plecand de mult inapoi in capitala. Aici intalneste un vanzator ambulant de casete video pe care initial le considera pierdere de vreme. Vanzatorul se pretindea un professor cu studii in psihologie si fiza in Statele Unite, ce a scos numeroase ghiduri video pe tematici bizarre, gen “Cum sa-ti iriti angajatii ?”, “Cum sa cuceresti un barbat” etc Desi initial e sceptica, Bo-na se alege cu o multime de casete cumparate de convingatorul vanzator, iar odata ajunsa acasa incepe sa aplice sfaturile pe care le primeste de pe casetele video. Si, surprinzator, acesta incep sa si functioneze…

SWORD AND FLOWER


SWORD AND FLOWER, lansarea 3 iulie 2013, (Knife and Flower, The Blade and Petal), istoric, melodrama, romantic, in 20 de episoade, Este o poveste de dragoste plasata in epoca regatului Goguryeo. Eroina, fiica regelui Yeon-ryu, se indragosteste de fiul nelegitim al dictatorului militar care in trecut, l-a detronat si ucis pe rege. Dupa ce se indragostesc, in sufletul celor doi va incepe lupta cu sentimentele de iubire, loialitate si de razbunare. Nu va lipsi cavalerismul dar si actiunile de spionaj specifice perioadei.

GODDESS OF FIRE


GODDESS OF FIRE, va fi lansat pe 01 iulie 2013, 32 episoade, 2013. Este povestea primului artist-ceramic femeie (Moon Geun-young) a vechii Dinastii Joseon (1392-1910), care a fost rapita de mica si dusa in Japonia unde si-a dezvoltat calitatile de ceramist. Ea este indragostita de rege (Lee Sang-yoon), care si el o iubeste dar care va trebui sa renunte la ea pentru a-si pastra tronul, deoarece a ajuns rege intr-o perioada tumultuoasa iar viata lui e plina de probleme. Mai exista un barbat care o iubeste inca din copilarie si care e un spadasin (Kim Bum) mandru si corect, care va face totul pentru a castiga dragostea la care spera demult. In munca si pasiunea ei, aceasta femeie a ajutat la crearea multor tipuri de ceramica si care mai tarziu au fost catalogate ca fiind opere de arta.

SOULMATE / Sufletul pereche


SOULMATE / Sufletul pereche
 Este o frumoasa comedie romantica ce ne prezinta o poveste despre cautarea sufletului pereche, a partenerului romantic pe care-l intalnesti o data in viata. Dar pentru aceasta ai nevoie de experienta in jocul dragostei cu atatea necunoscute dar si cu atatea momente sublime! Patru cupluri formate pe parcursul povestii principale, ne vor ajuta sa gasim raspunsuri la multe necunoscute aparute in jocul placut al dragostei.
Soo Gyeong, o tanara draguta si independenta, atacata mereu la serviciu dar si in viata privata este intr-o relatie de peste 5 ani cu iubitul ei Phillip, care o cere in casatorie intr-un loc ciudat si anume in metrou sub privirile uimite ale calatorilor dar si ale fetei. Desi cei doi indragostiti asteptau demult acest moment, niciunul dintre ei nu se simte in al noualea cer. De ce? Poate nu sunt suflete predestinate sau e altceva la mijloc? Ea se imprieteneste cu sefa ei si cu o colega mai tanara, Yu-jin, iar impreuna se vor ajuta reciproc dandu-si sfaturi in relatiile cu iubitii lor, dar mai ales folosind un jurnal scris de o fata experimentata in ale amorului. Dong Wook, este un playboy, frumos si cuceritor care se distreaza mergand des la intalniri aranjate si apoi povestindu-le prietenilor despre cuceririle sale. La o astfel de intalnire o cunoaste pe Yu Jin (una dintre cele trei prietene), o fata extrem de fragila si nesigura pe ea, care treptat ajunge sa se indragosteasca de el. Desi neexperimentata, dar cu ajutorul misteriosului jurnal, va incerca sa dezvolte relatia pana spre un final fericit. Insa cum nu toate ies asa cum le dorim, lucrurile vor evolua in directii neasteptate. Cine-si va intalni sufletul pereche o veti afla doar urmarind aceasta frumoasa poveste insotita de o coloana sonora deosebita.

http://asianwiki.com/Soul_Mate
 

9 End 2 Outs

''9 End 2 Outs" foloseste o tema mai putin obisnuita pentru a compara soarta şi viaţa oamenilor în dragoste, cu baseball-ul.












http://asianwiki.com/Two_Outs_in_the_Ninth_Inning

http://www.gooddrama.net/korean-drama/9-end-2-outs

ROYAL VILLA


ROYAL VILLA. 20 episoade, 2013. Drama ne prezinta povestile oamenilor care locuiesc in Royal Villa, povesti de viata, povesti mai simple sau mai complicate, insa toate presarate cu acele momente comice, specifice poporului coreean si care ne aduc atata buna dispozitie

http://www.koreandrama.org/?p=28334

SIX MONTHS / THAT FOOL / THE ACCIDENTAL COUPLE

SIX MONTHS / THAT FOOL / THE ACCIDENTAL COUPLE - comedie romantica, 16 episoade, 2009.

Soarta îi face ca pe poştaşului Dong-Baek Ku (Hwang Jung-Min), şi pe celebra actriţă Ji-su Han (Kim Ah-Joong) să se implice într-o căsătorie contract.
Totul începe atunci când actriţa Ji-su este implicată într-un accident de maşină împreună cu iubitul ei secret. Disperată să acopere relaţia lor, Ji-su trage un spectator nevinovat, pe poştaşul Dong-Baek Gu în maşină, în timp ce prietenul ei fuge de la locul faptei. Paparazzi sosesc şi îi fotografiază. Acest lucru îi aduce lui Dong-Baek Gu notorietate instant şi lucruri la rândul lor, mai bizare atunci când el continuă să acţioneze ca prietenul lui Ji-su.

http://www.gooddrama.net/korean-drama/that-fool

PURE IN HEART / PURE 19 / HEARTS OF 19

PURE IN HEART / PURE 19 / HEARTS OF 19 - comedie romantica. Are 167 de episoade.
Gukhwa (Koo Hye Sun) este o tânără fată de 19 ani, de la ţară, care a venit din Yanbian (China) în Coreea să se căsătorească cu Hong Soon-goo, al treilea fiu dintr-o familie medie, dar respectabilă. Când soseşte în Seul, ea află că logodnicul ei a murit într-un accident de maşină. În loc să se întoarcă în China, ea decide să rămână să-şi creeze o viaţă nouă în Coreea, în timp ce trimite bani înapoi la mătuşa şi unghiul ei. Cu ajutorul familiei logodnicul ei şi, în special nepotul acestora, Ugyeong (Lee Min Woo), ea este în măsură să depăşească dificultăţile de a trăi într-o ţară străină.

http://www.dramafans.org/drama/hearts_of_19

THE HEIRS

"The Heirs" (romantic, comedie, scoala, 20 episoade, 2013).Va fi povestea unui grup de elevi de liceu, privilegiat, elevi care se pregatesc sa preia imperiile de afaceri ale familiilor lor extrem de bogate. Acestia par sa aiba totul sub control, cu exceptia sentimentelor pe care nu le pot controla.
* Kim Tan (interpretat de Lee Min-ho) este mostenitorul Empire Group, un tip arogant si egocentric in ciuda faptului ca e eclipsat de fratele sau vitreg Kim Won. El se indragosteste de Cha Eun-sang, o fata saraca.
* Kim Won (interpretat de Choi Jin-Hyuk) este perfectul frate vitreg al lui Kim Tan, un tanar expert-director ce conduce enormul imperiu al familiei.
* Cha Eun-sang (interpretata de Park Shin Hye), este mostenitoarea unei familii sarace, fiica menajerei familiei lui Kim Tan. Ea a crescut impreuna cu Yoon Chan-young si va intra intr-un triunghi amoros cu Kim Tan si Choi Young-do.
* Choi Young-do (interpretat de Kim Woo-bin) este un mostenitor bogat, cu un coeficient de inteligenta ridicat (QI=150), insa prefera sa-si foloseasca istetimea pentru a-si denigra si chinui prietenii, inloc sa studieze.
* Yoon Chan-young (interpretat de Kang Min-hyuk) este fiul secretarului Empire Gold si e cel mai bun prieten al fiicei menajerei. El se va indragosti de fosta logodnica a lui Kim Tan, Lee Bo-na.
* Lee Bo-na (interpretata de Krystal Jung) are un stil de viata de basm datorita faptului ca tatal ei domina lumea divertismentului. Prima ei iubire, ex-logodnicul Kim Tan nu a mai iubit-o si a parasit-o. Fiul secretarului ii va vindeca inima distrusa.
* Jo Myung-soo (interpretat de Park Hyung-sik), este fiul presedintelui unei firme ce importa autovehicule. El stie mereu cum sa infrunte si sa depaseasca orice situatie, insa este un tip lenes dar care vrea sa mosteneasca fara efort averea familiei.
Filmarile au inceput in SUA la o ferma de migdali din California si au continuat in Los Angeles, pe plajele din Malibu si in alte locatii.
Sursa: http://www.asiazonemovie.com

INVINCIBLE LEE PYUNG KANG

INVINCIBLE LEE PYUNG KANG (sau Taming on the Heir), este o miniserie cu 16 episoade, genul: comedie- romantică, ce a fost difuzată în 2009.
În viaţa anterioară prinţesa Pyung Kang a regatului Goguryeo, fusese o persoană răsfăţată şi iresponsabilă, dar în viaţa prezentă Lee Pyung Kang este o persoană puternică, responsabilă şi ambiţioasă, dorind să fie un angajat model, care îşi duce treburile mereu cu bine la bun sfârşit. Ea este angajata unui club de golf, dorind să calce pe urmele tatălui său şi să devină designer de terenuri de golf, iar pentru asta ea munceşte din greu fiind mândră de ceea ce face. Totul părea că merge ca pe roate pentru ea, asta până să apară în viaţa sa, Woo On Dal, fiul risipitor al şefului ei. Între ei încep să existe frecvent ciocniri şi nepotriviri de caracter şi idei, creând nişte situaţii foarte amuzante. Atât în trecut cât şi în prezent ei mereu se ciondănesc şi nu reuşesc să se pună de acord cu nimic, asta până să apară acei fluturaşi drăguţi în sufletele lor.

http://wiki.d-addicts.com/Invincible_Lee_Pyung_Kang
http://koreafilm.ro/blog/2013/02/invincible-lee-pyung-kang/

http://www.gooddrama.net/korean-drama/invincible-lee-pyung-kang


LOVE MARRIAGE


LOVE MARRIAGE

Comedie romantica, 2008, 16 episoade.

http://wiki.d-addicts.com/Love_Marriag

http://www.gooddrama.net/korean-drama/love-marriage

EXHIBITION OF FIREWORK


EXHIBITION OF FIREWORK
Comedie romantica, 2006, 17 episoade.

http://wiki.d-addicts.com/Exhibition_of_Fireworks

http://www.gooddrama.net/korean-drama/exhibition-of-firework


WHY DID YOU COME TO MY HOUSE


WHY DID YOU COME TO MY HOUSE / WHAT ARE YOU DOING IN MY PLACE?
Comedie romantica, 2008, 20 episoade.

http://wiki.d-addicts.com/Why_Did_You_Come_to_My_House

ROMANCE TOWN


ROMANCE TOWN, comedie romantica, 20 episoade, 2011


http://asianwiki.com/Romance_Town

HIGH HEELS


HIGH HEELS, o comedie spumoasă unde actorul CHA SEUNG WON interpretează rolul unui detectiv, bun în meseria lui, dar căruia îi place să se imbrace in femeie şi care va avea de rezolvat una dintre cele mai violente crime.

http://asianwiki.com/High_Heels_-_Korean_Movie

WONDERFUL LIFE

WONDERFUL LIFE - comedie romantica, 2005, 16 episoade
Han Seung Wan şi Jung Se Jin se ciocnesc unul de altul la aeroport şi accidental îşi schimbă paşapoartele reciproc. Ei se întâlnesc din nou şi Seung Wan şi Se Jin sfârşesc prin a petrece ziua împreună. Ambii se confruntă cu complicaţii în dragoste şi fiind beţi, ajung să aibă o aventură de o noapte. Înapoi în Coreea, Se Jin descoperă că este însărcinată şi i-a hotărârea de a avea singură copilul. Un an mai târziu, sora lui Se Jin a ajunge să spună secretul lui Seung-Wan la petrecerea de logodnă. Seung-wan şi Se Jin sunt forţaţi de către familiile lor să se căsătorească. Astfel, devine o dragoste complicată între Do Hyun, Se Jin, Chae Young şi Seung-Wan. Restul poveştii se învârte în jurul călătoriei familiei în procesul de învăţare cum să-şi asume responsabilitatea, şi de a învăţa să ne iubim unii pe alţii.

SPY GIRL

 
SPY GIRL. Du-bong are o pasiune uriaşă pentru Gye, care lucrează la un restaurant fast-food. El pune o fotografie pe internet şi ea devine cea mai tare fată din oraş. Dar ea este frustrată pentru că este un spion de la Coreea de Nord venită pentru a prinde un trădător ...

http://www.gooddrama.net/korean-movie/spy-girl-movie

SAVE THE LAST DANCE FOR ME

SAVE THE LAST DANCE FOR ME
Kang Hyun-woo, moştenitorul unei averi uriaşe, este plecat în străinătate, la studii, devenind un fotograf apreciat, care işi iubeşte munca. Brusc, el trebuie să se întoarcă în Coreea de Sud, la vestea că tatăl său e grav bolnav, dar află cu supărare că ăsta e doar un truc prin care tatăl lui dorea să-l readucă acasă şi să-l implice, ca moştenitor, în treburile firmei sale. După o ceartă urâtă cu tatăl lui despotic, Hyun-woo părăseşte oraşul, dar e pe drum victima unui jaf, care aproape că îl costă viaţa. Din fericire, e găsit de Ji Eun-soo şi tatăl ei, care îl duc la timp la spital. Revenit din şoc, se constată că tânărul şi-a pierdut memoria şi, de voie, de nevoie, e luat de familia Ji în grija sa. Încet, între tânărul numit acum Baek Chang-ho şi Eun-soo înmugureşte o dragoste curată care însa nu se poate termina prin căsătorie, deoarece o întâmplare nefericită aruncă în disperare tânăra pereche. Din acel moment, totul e menit să le pună piedici.

THE LEGEND

THE LEGEND. Serialul are ca figură centrală unul din regii întemeietori ai Coreei şi îmbină elementele de mit fundamental cu cele de istorie, făcând din peliculă un gen mai aparte. Totul este pus în slujba scopului ce şi-l propune acest serial: efectele speciale, povestea, frumuseţea deosebită şi talentul unic al actorilor aleşi cu grijă, costumele şi decorurile, toate sunt menite a evidenţia caracterul mitic al regelui Gwanggaeto cel Mare, de aceea e o greşeală să-l măsori cu unitatea de măsură a serialelor istorice clasice şi să-l compari cu oricare dintre acestea. E un serial unic şi aşa s-a vrut să fie: o îmbinare de adevăr istoric şi poveste, topite în creuzetul timpurilor, un serial ce transpune pe peliculă mitul fondator al unui popor cu un trecut unic, glorios şi frământat. Deşi primul episod e dedicat "unui mit in mit" care este de fapt mitul fondator al Coreei, să nu vă lăsaţi înşelaţi, nu e o poveste, faptele istorice din serial sunt reale şi descrise cu acurateţe, chiar dacă majoritatea personajelor sunt inventate, pentru a creea un scenariu captivant, dens, scris cu migală unei broderii şi ascuţimea unei săbii din vremuri demult apuse.

TWO WEEKS

"Two weeks" (20 episoade, 2013 - premiera 7 august 2013)
Prezinta povestea unui tanar care dupa ce a trait o viata plictisitoare, descopera ca are o fiica bolnava in faza terminala. El este acuzat pe nedrept de o crima, fuge, este urmarit de politie si incearca in aceste doua saptamani sa-si salveze fiica.

 Lee Jun-ki îl va interpreta pe Jang Tae San, un tânăr de 32 de ani, care nu se gândeşte la viitorul său, îşi trăieşte viaţa fără prea multe planuri de viitor. Este acuzat pe nedrept de o crimă, află că are o fetiţă de 8 ani care suferă de leucemie și că are doar două săptămâni la dispoziţie, pentru a o salva atât pe ea cât şi pe el. Povestea începe când acesta, Jang Tae San se trezeşte într-o zi, într-o încăpere necunoscută, plin de sânge, care nu era a lui, iar alături de el este un cadavru. Poliţia îl consideră suspectul numărul unu în această crimă şi-l arestează. Însă maşina poliţiei care-l transporta pe Tae San către arestul preventiv, este implicată într-un accident de maşină şi se răstoarnă pe carosabil. În acel moment Tae San ştie instinctiv că asta este şansa lui de a scăpa.
 Rănit uşor, cu mâinile încătuşate, se strecoară încet din maşina răsturnată, reuşeşte să pună mâna pe o motocicletă şi să fugă. În timp ce fuge îşi spune: “Pentru prima dată în viaţa mea, doar măcar o dată, vreau să trăiesc ca o persoană.” Apoi îşi aduce aminte de viaţa lui de până acum, ceea ce va duce la elucidarea motivului pentru care Seo In Hye, a ţinut secretă naşterea fiicei lui.
Cu toate acestea, Tae San, este un om care își prețuiește prietenii. A locuit cu mama sa în Busan, fără să știe cum arăta tatăl lui. De ziua lui, când împlinea 8 ani , mama lui alege să părăsească această viață și să se sinucidă (își taie venele), lăsându-l astfel singur-singurel. Pentru a rezolva totul în viață începe să folosească pumnii.Simte doar singurătate, neputință și furie atunci când ajunge la orfelinat iar drumul îl conduce inevitabil spre lumea obscură a afacerilor îndoielnice și în cele din urmă devine gangster. După ce o întâlnește pe In Hye se îndrăgostește de aceasta, iar inima lui rece ca gheața începe să se topească și parcă ar vrea să renunțe să mai fie “băiețaș de cartier”. Însă Moon Il Seok îl amenință să se întoarcă înapoi la afacerile lui căci în caz contrar viața lui In Hye va fi în pericol. Prin urmare, nu are de ales decât să se certe cu In Hye și să o trimită să facă avort spunându-i că acest copil va fi o povară pentru ea și pentru fericirea ei. Și chiar a crezut că face acest lucru, însă In Hye hotărăște să păstreze copilul și să-l crească singură, mutându-se la Seul.
Opt ani mai târziu, In Hye îl caută și îi cere să facă un test de compatibilitate pentru transplant de măduvă osoasă. Îi spune atunci un adevăr care-l sochează și anume că nu a făcut avort și că o crește singură pe fata lor, care are leucemie. Rămâne pe gânduri că acum o fiică, el crezând timp de 8 ani că nu are nicio rudă de sânge. El, care acum 8 ani a vrut ca acel copil să moară, află acum, că este viu dar este pe moarte iar el va trebui să o scape din ghearele morții. Testele ies pozitive iar vinovăția și recunoștința îi umplu dintr-odată inima. Salvarea vieții fiicei sale va fi ca o revanșă pentru tot ce nu a făcut pentru ea și In Hye. Însă este acuzat de uciderea lui Oh Mi Suk și este arestat cu toate că susține că este nevinovat. Gândul îi zboară acum către fetița lui: cum va putea face operația prin care să-i doneze măduvă osoasă?
 Park Ha Sun este Seo In Hye, în vârstă de 30 de ani, prima dragoste şi fosta iubită a lui Jang Tae San. Este o fată simplă, inteligentă, energică şi un pic naivă.Când îl întâlneşte prima dată pe Tae San acesta era un gangster iar ea o tânără studentă, dar acest lucru nu-i împiedică să se îndrăgostească nebuneşte unul de celălalt. A crescut într-o familie cu stare materială bună, fiind ferită de familia ei de greutăţile vieţii. Această naivitate a ei îl va face pe Tae San să iasă din carapace și să scoată la iveală acea latură pură pe care a ascuns-o de ochii lumii. Fără să ezite Seo In Hye vrea să-l protejeze şi să-l iubească pe Tae San, deoarece ea este singura familie pe care el o are de când și-a pierdut mama. Rămâne însărcinată şi în ciuda dezaprobării părinţilor ei, îi promite lui Tae San că vor avea un viitor împreună. Însă brusc acesta o abandonează, după numai două zile de când l-a anunțat că va avea un copil, la care îi spune să renunțe, fără să-i dea vreo explicaţie sau să-i spună unde anume pleacă. Hotărăşte să-şi părăsească familia şi să se mute la Seul unde îşi va creşte singură fetiţa, hotărâtă să rămână o mamă necăsătorită.
 Nu-l poate ierta pe Tae San, care i-a provocat o rană cumplită în suflet şi din această cauză nu mai vrea să creadă în bărbaţi. Însă persistenţa şi sinceritatea lui Sang Goo pare să-i înmoaie inima şi decide în cele din urmă să se căsătorească. Îi spune fetiţei sale că tatăl ei este mort, hotărâtă să șteargă orice urmă a acestuia din viața ei. Însă când descoperă că fetița ei are leucemie şi că oricât de mult caută să găsească un donator compatibil pentru a-i dona măduvă osoasă și nu găseşte niciunul va trebuie totuși să apeleze la cel pe care vrea să-l scoată din mintea și inima ei. Fără tragere de inimă, îl caută pe Tae San, îl găseşte şi îşi dă seama că acesta trăieşte mai rău ca înainte.
 Testele de compatibilitate se dovedesc a fi pozitive, el fiind donatorul perfect şi în sfârşit In Hye vede o rază de speranţă că fiica ei ar putea fi salvată. Însă, vede la TV o ştire legată de o crimă, iar conform faptele relatate acolo, Tae San este suspectul principal fiind în momentul de față un criminal fugar care este urmărit de poliţie. Un criminal? Inima ei se strânge şi îşi face griji că acesta nu va supravieţui acestei urmăriri contra cronometru.Şi acum ce se va întâmpla cu fetiţa mea?

Sursa: http://koreafilm.ro/blog/2013/08/two-weeks-kdrama-2013/

WHO ARE YOU

"Who are you" (romantic, fantezie, mister, actiune, melodrama, 16 episoade, 2013). Detectivul Shi-on a avut un grav accident de masina in care a murit logodnicul ei, iar ea a stat in coma. Dupa 6 ani se trezeste din coma si constata ca reuseste sa vada spirite, inclusiv pe logodnicul ei mort. Fiind o femeie buna va incerca sa ajute spiritele care au murit din cauze nedrepte. In schimb detectivul Gun-woo partenerul ei de serviciu, crede doar in lucrurile pe care le vede sau le atinge. Cei doi detectivi vor rezolva cazuri intamplate demult si ramase nerezolvate si asta bineinteles cu ajutorul capacitatilor extrasenzoriale ale colegei sale.

http://www.koreandrama.org/?p=28327

GOOD DOCTOR

"Good doctor" (medical, romance, melodrama, family, 20 episoade, 2013). Prezinta povestea unui tanar autist care-si va infrange acest handicap, va deveni medic pediatru si va trebui sa faca fata atitudinilor pro si contra din partea colegilor din spital.

Personajul principal este un tânăr pe nume Park Shi-on (Joo Won), ce suferă de Sindromul Savantului Autist, având dezvoltarea mentală al unui copil de 10 ani dar dovedeşte că are sclipire de geniu şi adevărate calităţi medicale, reuşind să devină un bun medic pediatru.
Circa 10% din persoanele care suferă de autism, au anumite forme de abilităţi savante, talente deosebite, speciale, dar limitate, cum ar fi memorează foarte uşor şi ţin minte liste lungi, rezolvă calcule matematice cu numere foarte mari şi cu multe zecimale în doar câteva secunde, pot avea talent la desen sau muzică. Multe persoane cu autism au percepţii senzoriale neobişnuite.
Sindromul Savant este o condiţie medicală în care o persoană cu dizabilităţi mentale grave, inclusiv tulburări de autism, demonstrează capacităţi şi abilităţi mult peste ceea ce ar putea fi considerat normale. Exemplele cele mai dramatice sunt observate la persoanele care au scor foarte scăzut la testele de IQ, unde demonstrează aptitudini excepţionale în domenii specifice, cum ar fi matematică, artă, memorare sau capacitate muzicală. Deşi este numit “sindrom”, acesta nu este recunoscut ca o tulburare mentală. Cei care au sindromul savant sunt numiţi şi autişti, deoarece mintea lor caută în continuu noi experimente şi noi lucruri lucruri de învăţat, astfel încât nu mai interacţionează cu ceilalţi oamenii, trăind de cele mai multe ori izolaţi în lumea lor ştiinţifică în care se simt în siguranţă şi fericiţi.
Joo Won îl va interpreta pe Park Shi-on, fiu de miner, care în copilărie a fost bătut în mod frecvent de către tatăl. Are tulburări de dezvoltare mentală specifice autismului şi primeşte o educaţie de specialitate la un centru de îngrijire, unde cei de acolo află că este un mic savant. Are înclinaţii de geniu având o memorie excepţională şi o percepţie ascuţită, extraordinară a spaţiului din interiorul corpului uman. Cu toate că are tulburări de dezvoltare ştie foarte bine ştie să discearnă binele de rău şi cu ajutorul unui tutore, el devine în cele din urmă doctor rezident în chirurgia pediatrică.
Park Shi-on are un suflet curat de copil, cu o inimă caldă căruia îi pasă întotdeauna de oameni şi are grijă de ei şi chiar această trăsătură la atras pe Joo Won la acest rol, făcându-l în cele din urmă să accepte această provocare.

Sursa: http://koreafilm.ro/blog/2013/08/good-doctor-k-drama-2013/

THE MASTER'S SUN

"The Masters’s Sun" (fantasy, romantic, comedie, 17 episoade, 2013) spune povestea lui Joong-won, un om de afaceri ambitios, egoist si arogant calauzit in afaceri, ca si in viata, de un singur principiu: “Timpul inseamna bani, iar banii inseamna totul”. Ca presedinte al companiei sale, “Kingdom”, fiecare relatie interumana pe care o are cu cei din jurul sau se masoara in bani. Inclusiv relatiile personale. Gong-shil e o simpla menajera care in timp va ajunge secretara personala a acestuia, pe care il considera cel mai egoist om din lume pe care l-a vazut vreodata. Sensibila din fire, are o personalitate intunecata, iar in urma unui misterios incident, dobandeste neobisnuita abilitate de a vedea fantome. Din acel moment se simte ca o persoana proscrisa deoarece nimeni nu o crede, iar din cauza aparitiilor fantomelor ajunge sa sufere de insomnie. Intamplator Joong-won afla de situatia prin care trece secretara sa, insa initial nu o ia in seama, tratand-o ca pe o nebuna. Pe masura trecerii timpului, Joong-won se va apropia de aceasta pentru ca are un motiv serios ascuns in trecutul sau, si va invata, cunoscand-o mai bine, ca exista in viata lucruri mai importante decat banii. La randul ei, Gong-shil se va deschide si ea si va reusi sa depaseasca situatia in care soarta o aduce, deoarece in preajma lui Joong-won fantomele dispar. Si o poveste de iubire nebanuita ia nastere din suferinta celor doi… Dar pana la deznodamant vor exista multe intamplari, mai mult sau mai putin sinistre, mai mult sau mai putin amuzante, in care un rol important il vor avea atat garda de corp a presedintelui, Kang Woo, cat si Yi-ryeong, rivala din liceu a lui Gong-shil, ce lucreaza pentru imaginea companiei lui Joong-won. Acestora li se adauga si alti indivizi din anturajul presedintelui, ce incearca sa puna mana pe banii acestuia.

Sursa: http://www.asiacinefil.com

vineri, 26 iulie 2013

HEARTLESS CITY / CRUEL CITY


"Heartless city / Cruel city" (thriller, romantic, actiune, 20 episoade, 2013). Yoon Soo Min se decide sa-l gaseasca pe ucigasul prietenei sale mergand in clanul gangsterilor de droguri ca agent sub acoperire. Ea sfarseste prin a se indragosti de lordul drogurilor zis Fiul doctorului, pe care prietena ei il investigase pana la moartea prematura a acesteia.

http://www.koreandrama.org/?p=27141

GOLDEN EMPIRE

"Golden empire" (melodrama, romantic, familie), 24 de episoade.
Este povestea luptei pentru putere a trei persoane, pentru a controla o companie in mijlocul caderii economiei sud-coreene la inceputul anilor 90. Jang Tae-jo un barbat care porneste de la nimic ajunge sa-si construiasca un Imperiu de aur. El traieste cu sora sa dupa moartea tatalui lor si se va lupta fara mila cu fiul unei companii-cheobol, dar din pacate se va indragosti de sora rivalului sau.

http://www.koreandrama.org/?p=27909