Sper ca prin conţinutul acestui blog (scurte descrieri), să ajut ca fiecare să-şi aleagă serialul/filmul pe care doreşte să-l vizioneze.

luni, 12 mai 2014

HOTEL KING

"Hotel King" (comedie-romantică, 32 episoade, 2014). Drama prezintă povestea unui tânăr care deşi abandonat de părinţi, reuşeşte să ajungă directorul unui mare hotel. Jae Wan (interpretat de Lee Dong-wook), un personaj complicat şi dificil, este un tânăr care are puternice resentimente faţă de părinţii care l-au abandonat de mic, iar asta l-a făcut să lupte singur pentru a se realiza. A crescut întărindu-şi caracterul şi afişând o atitudine dură, dar în realitate, în interior, se ascunde o inima rănită, pe care doar iubirea unei femei o poate vindeca. Fiind un perfecţionist în tot ceea ce face, el reuşeşte să ajungă directorul unui mare hotel şi astfel începe să-şi pună în aplicare planul de răzbunare împotriva tatălui care l-a abandonat. Ah Mo-ne (interpretata de Lee Dae-hee), este singura fiica-moştenitoare a hotelului, care deşi a fost crescută şi protejată ca o prinţesă, nu va ezita să se implice în acţiuni periculoase, pentru a-şi salva de la faliment hotelul. Între cei doi, care se vor întâlni tot mai des datorita serviciului, se va naşte o iubire şi ambii îşi vor aduna forţele pentru a evita falimentul, iar ea îl va ajuta să-şi realizeze răzbunarea.

Sursa: http://www.asiazonemovie.com/

MOTHER GARDEN

"Mother garden" (familie, romantic, 120 episoade, 2014). Drama va prezenta o poveste modernă, centrată pe iubirea de familie, pe importanţa legăturilor de familie, pe dragostea, afecţiunea şi căldura relaţiilor dintre membrii familiei. Fiica preşedintelui unui mare conglomerat (interpretata de Jung Yoo-mi), este o fată simplă, luminoasă şi cinstită, dar cu o personalitate puternică. Ea lucrează ca medic veterinar, în special la cai, pe care-i iubeşte enorm. Ea visează la o căsătorie din dragoste care să dureze toată viaţa, însă aceasta nu-i va da mereu tot ce-şi doreşte. Deşi urăşte căsătoriile din interes financiar şi politic, ea se va supune deciziei părinţilor de a se căsători cu cel pe care i l-au ales ei, dar descoperirea secretului naşterii ei, o va şoca şi vom vedea dacă va mai respecta alegerea părinţilor. Cel mai mic dintre fiii unui cheobol (interpretat de Choi Tae-joon), este un băiat romantic, ce a primit cea mai mare atenţie din partea întregii familii. Ascultând sfatul tatălui său, el a urmat facultatea de managementul afacerilor în SUA, însă acolo şi-a descoperit pasiunea pentru bucătăria italiană, aşa că a urmat în secret, o şcoala de bucătari pentru a se specializa în preparatele italiene. Când tatăl său află, îl cheamă imediat acasă şi-l obligă să lucreze în Compania familiei, însă după ce băiatul refuză, tatăl îl alungă de acasă şi-i taie toate resursele financiare. Astfel el este nevoit să se întreţină singur, aşa că se va angaja ca ajutor de bucătar într-un restaurant. Cei doi tineri se vor cunoaşte şi ce va urma, vom afla doar vizionând drama.

Sursa: http://www.asiazonemovie.com/

WILD CHIVES AND SOY BEAN SOUP: 12 YEARS REUNION

"Wild chives and soy bean soup: 12 years reunion" (familie, romantic, 50 episoade, 2014). Drama va prezenta povestea de iubire a doi liceeni, care după o noapte de distracţie impulsivă, ea rămâne gravidă, ceea ce va duce la ruptura dintre familiile lor. Ei se despart şi după o lungă perioada de 12 ani, se vor reîntâlni şi cine ştie dacă vor reuşi să îmbunătăţească relaţia deteriorată în toţi aceşti ani. Se vor înfrunta orgolii, resentimente, vor reizbucni sentimentele care se credeau a fi stinse, se vor naşte alte sentimente ciudate în anturajul celor doi, iar dinamica poveştilor va fi înţeleasă doar vizionând.

Sursa: http://www.asiazonemovie.com/