Sper ca prin conţinutul acestui blog (scurte descrieri), să ajut ca fiecare să-şi aleagă serialul/filmul pe care doreşte să-l vizioneze.

duminică, 23 aprilie 2017

STRONG WOMAN DO BONG-SOON

Strong Woman Do Bong-Soon. În rolurile principale : Park Bo Young este Do Bong Soon, o tânără dotată din naştere cu o putere supranaturală; Park Hyung Shik este Ahn Min Hyuk, moştenitorul excentric al unui magnat şi CEO al unei companii de jocuri video, care îşi ascunde durerea sub un comportament obraznic; Ji Soo este In Guk Doo, un detectiv începător şi idealist, care este pasionat de justiţie. Puternica Do Bong Soon, care, dacă nu este atentă, distruge orice atinge, îşi doreşte cu disperare să devină o femeie zveltă şi elegantă, idealul feminin al lui In Guk Doo, colegul ei din şcoala primară. Mulţumită puterii ei, obţine slujba de gardă de corp a unui răsfăţat şi bogat moştenitor, Ahn Min Hyuk. Opusul lui Guk Doo, Min Hyuk este un tânăr aiurit, ciudat şi autoritar, şi nu are niciun respect pentru reguli. Bong Soon, Guk Doo şi Min Hyuk sunt prinşi într-un caz de crime în serie, care au loc în vecinătatea lor şi sfârşesc prin a fi siliţi să locuiască împreună, din motive de securitate. O serie de neînţelegeri au loc atunci când Guk Doo interpretează greşit afecţiunea lui Min Hyuk şi cei trei se trezesc într-un complicat triunghi amoros.
Sursa : http://blogul-lui-atanase.ro/seriale-complet-traduse/puternica-bong-soon/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu