Sper ca prin conţinutul acestui blog (scurte descrieri), să ajut ca fiecare să-şi aleagă serialul/filmul pe care doreşte să-l vizioneze.

luni, 28 iulie 2014

MY DEAR CAT

My dear cat (familie, romantic, comedie, 100+ episoade). Va fi povestea destinului a doi tineri care prin intermediul unei pisici pierdute şi regăsite, se vor întâlni şi se vor îndrăgosti. Yang Sook (interpretată de Choi Yoon-Young) visa să devină scriitoare şi să scrie un roman de succes, însă moartea tatălui a făcut-o să renunţe la visul ei şi să ajungă să lucreze doar ca jurnalistă pentru o revistă. Într-o zi găseşte pe stradă o pisică şi făcându-i-se milă, o ia acasă să aibă grijă de ea, în ciuda faptului că este alergică la pisici. Chi Woong (interpretat de Hyun Woo) a intrat la facultatea de drept doar ca să-i facă pe plac tatălui său, însă a realizat că nu vrea să devină avocat, ci vrea să se facă fotograf, aşa că a abandonat facultatea, dar fără să-şi informeze părinţii. Întâmplarea face ca el să-şi piardă pisica şi căutând-o prin intermediul unui detectiv particular, destinul îl îndreaptă spre casa fetei unde el îşi revendică pisica pe care o şi ia acasă. Profesiile lor asemănătoare, îi vor face să se apropie şi mai mult, să se cunoască şi să se îndrăgostească, dar în acelaşi timp să descopere că familiile lor sunt legate prin secrete nu tocmai plăcute, care le vor obstacola relaţia.
 
Sursa: http://www.asiazonemovie.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu