Sper ca prin conţinutul acestui blog (scurte descrieri), să ajut ca fiecare să-şi aleagă serialul/filmul pe care doreşte să-l vizioneze.

vineri, 9 august 2013

MIRACLE IN CELL No. 7

MIRACLE IN CELL No. 7
Young Goo este o persoană cu handicap mintal, ce este acuzat pe nedrept de o crimă pe care nu a comis-o şi este trimis la închisoare.
În 1997, Young Goo deşi are inteligenţa unui copil trăieşte fericit împreună cu fiica sa, o scumpete de fetiţă, în vârstă de 6-7 anişori, Ye Seung. În fiecare zi ei se plimbă şi se opresc în faţa unui magazin pentru a privi un rucsac galben Sailor Moon, pe care speră din tot sufletul ca într-o zi să-l poată cumpăra fiicei sale.
Într-o zi, cei doi observă că ultimul rucsac galben Sailor Moon este vândut. Young Goo intră în magazin pentru a explica faptul că ar dori să cumpere el rucsacul, dar tatăl care cumpărase rucsacul deja, sfârşeşte prin a-l lovi pe Young Goo. A doua zi, fata a cărui tată îi cumpărase rucsacul galben Sailor Moon, îl vede pe Young Goo lucrând în parcarea magazinului. Aceasta îi spune că ştie ea un magazin de unde poate cumpăra rucsac galben Sailor Moon. Young Goo, o urmează pe micuţă, spre o piaţă tradiţională, în aer liber pentru a-i arăta acel magazin. După un timp, fata cade la pământ fără suflare. El încearcă să-i acorde primul ajutor şi să o resurciteze. O femeie trece în acele momente prin preajmă şi îngrozită de ceea ce văzuse (şi înţelesese greşit) sună la poliţie. Young Goo este arestat sub acuzaţia de răpire şi crimă. Tatăl fetei decedate este şeful Agenţiei Naţionale de Poliţie. După ce este dus în faţa completului de judecată, Young Goo primeşte sentinţa pedepsei cu închisoarea pe viaţă şi este dus la o închisoare de maximă siguranţă. În închisoare, el va împărţi celula cu încă 5 deţinuţi (ce sunt închişi pentru comiterea de infracţiuni sau adulter). Iniţial, toată lumea din închisoare este uimită de noul venit cu corp de adult dar cu comportament de copil, dar ulterior toţi îl vor îndrăgi şi încep să aibe grijă de el. Într-o zi, Young Goo salvează viaţa unui coleg de celulă, So Yang-Ho, care fusese atacat de un lider al unei benzi rivale. Cel salvat doreşte să-i întoarcă salvatorului său favoarea, promiţându-i că-l va ajuta atunci când va avea nevoie. Young Goo primeşte periodic scrisori de la fiica sa, pe care i le citesc colegii de celulă.
Young Goo le spune cu lacrimi în ochi, că îşi doreşte din tot sufletul să-şi vadă fetiţa, de care îi este tare dor. Zis şi făcut. Cei cinci colegi de celulă ai săi, plănuiesc să facă un miracol pentru a o aduce lui Young Goo pe fiica sa, în ciuda faptului că politica exigentă a închisorii nu permitea vizitatori. Ei gândesc un plan bine pus la punct şi anume ca Ye Seung (fiica lui Young Goo) să ajungă în celulă, fiind livrată sub forma unui colet.
Ajunsă în incinta celulei cu numărul 7, Ye Seung trece printr-o sumedenie de aventuri care mai de care mai interesante şi mai palpitante împreună cu tatăl său şi colegii acestuia de celulă. La început ca şi tatăl ei, întâmpină reticenţele şi reţinerile colegilor de celulă, dar odată cu trecerea timpului aceştia ajung să fie cuceriţi pe deplin de ,,micul miracol din celula numărul 7”, să o îndrăgească foarte mult ca pe propria lor fiica, îi citesc poveşti, îi fac rost de mâncarea cea mai bună şi nu numai, când stă la soare îi fac umbră şi multe alte lucruri frumoase pentru un copil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu